Token Financial Technologies intră pe piața din România printr-o investiție inițială de 5 milioane de euro
Furnizorul turc de soluții de plăți digitale Token Financial Technologies a intrat pe piața din România prin intermediul brand-ului Odero, în urma unei investiții inițiale de 5 milioane de euro, potrivit zf.ro
„Strategia noastră pe termen lung este să oferim o gamă foarte largă de produse și tehnologii de plăți online și offline comercianților de orice mărime și din orice industrie, în condiții avantajoase și flexibile pentru consumatorii lor finali”, a declarat Kemal Özmen, președintele Consiliului de Administrație al Token Financial Technologies România.
Investiția a fost realizată exclusiv din fonduri proprii, urmând ca până la finalul anului 2023 să ajungă la suma de 7 milioane de euro.
„În ultimii ani, România a devenit una dintre cele mai atractive piețe din Europa în domeniul fintech, atât din perspectiva ecosistemului de start-up-uri, cât și a potențialului de scalare. Toate acestea ne-au determinat să alegem România ca primă subsidiară TOKEN în afara Turciei, un pilon esențial în strategia noastră de expansiune pe plan global”, a mai spus Özmen.
Token Financial Technologies face parte din Koç Group, un holding privat din Turcia, prezent în România din anul 2003 prin brandurile Arctic, Beko, Grundig, Ford și Otokar.
Cu un portofoliu de peste 800.000 de utilizatori, Token Financial Technologies gestionează zilnic în Turcia aproximativ 4 milioane de tranzacții.
Compania turcă intenționeză ca, ”în perspectivă”, să se extindă și în Estul Europei, Asia Centrală și Orientul Mijlociu.
Sursă foto: forbes.ro